Revocarea procurii potariale: proces, costuri și implicații

Persoana care a făcut o procură notarială generală sau specială (mandantul) poate oricând să revoce această procură, prin declarație notarială de revocare a procurii.

Declarația de revocare a procurii se poate da la orice notar sau dacă mandantul se află în străinătate, la consulatul Moldovei din țara în care se află.

Persoana care a eliberat procura este obligată să informeze despre revocarea şi încetarea valabilităţii procurii pe cel căruia i-a eliberat procura şi pe terţii cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contracteze.

În cazul în care persoana care a eliberat procura în formă scrisă sau în formă autentică nu a indicat în ea identitatea terților cu care reprezentantul urma să contracteze, ea poate informa terții despre revocarea procurii prin solicitarea către notar de a înregistra declarația de revocare în registrul procurilor.

În vederea informării terților, notarul căruia i se solicită să autentifice revocarea unei procuri este obligat să înregistreze, de îndată, informația despre revocare în registrul procurilor.

In acelaşi drept de a informa terţii prin intermediul registrului procurilor, solicitînd notarului de a înregistra informaţia despre încetarea procurii, îl au:
a) persoana căreia i s-a eliberat procura sau, după caz, succesorii săi – în cazurile prevăzute la art.377 alin.(1) lit.c), e) şi g) Cod Civil
b) succesorii sau, după caz, ocrotitorul celui care a eliberat procura – în cazurile prevăzute la art.377 alin.(1) lit.d) şi f), Cod Civil

Terţii se consideră informați în ziua lucrătoare imediat următoare după data înregistrării declarației sau a informației prevăzute la art. 379 alin.(2) sau, respectiv, alin.(3), Cod Civil dacă nu au fost informați mai devreme pe altă cale.

Notarul care autentifică actul pentru încheierea căruia a fost dată procura are obligația să verifice la registrul procurilor dacă acea procură a fost revocată sau dacă au fost înregistrate informații despre alte temeiuri de încetare a procurii.

Actele juridice încheiate de reprezentant pînă la momentul cînd acesta a aflat sau trebuia să afle despre încetarea valabilităţii procurii rămîn valabile pentru reprezentant şi pentru succesorii lui, cu excepţia cazului în care aceştia demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie că procura a încetat.

Dacă unui terț i se prezintă o procură, despre încetarea căreia el nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască, încetarea procurii nu este opozabilă terțului, iar actul juridic încheiat de către reprezentant cu terțul rămâne valabil pentru reprezentat și succesorii săi.

La încetarea valabilităţii procurii, persoana căreia îi este eliberată procura sau succesorii ei sînt obligaţi să restituie imediat procura.

Acte necesare pentru revocarea procurii

  • actul de identitate a mandantului în original
  • procura în original care se dorește a fi revocată

Durata

Revocarea unei procuri se efectuează în 30 minute.

Costul unei procuri variază în funcție de tipul și complexitatea acesteia.

250MDL-500MDL